Home » D:News » Ariciul-de-mare violet îşi foloseşte întregul corp ca pe un „ochi”

Ariciul-de-mare violet îşi foloseşte întregul corp ca pe un „ochi”

Ariciul-de-mare violet îşi foloseşte întregul corp ca pe un „ochi”
Publicat: 05.05.2011
Ariciul de mare violet nu pare să aibă ochi şi cu toate acestea el răspunde la stimuli luminoşi. În momentul în care razele de lumină sunt îndreptate spre el, ariciul se va retrage într-o zonă mai întunecată. Aprofundând cercetările, oamenii de ştiinţă au susţinut în ultimii ani, că întregul corp al acestui animal este, de fapt, un organ vizual.

După decenii de cercetare, misterul a fost desluşit în anul
2006, când a fost descifrat şi publicat
genomul
complet al ariciului de mare. Spre surprinderea
tuturor, din cele 23.000 de gene ale acestui animal, o mare parte
sunt asociate cu văzul.

Ariciul are propria versiune a genei Pax6, care reglementează
dezvoltarea ochilor într-un mare număr de specii ale regnului
animal – de la om la muşte – şi încă şase gene care coordonează
sinteza proteinelor sensibile la lumină, numite opsine.

În timp ce aceste gene sunt, de obicei, activate pe parcursul
dezvoltării
ochilor
, cercetătoarea Maria Arnone a constatat că la arici iul
de mare studiat, fenomenul este asociat cu organele
locomotoare.

Esther Ullrich-Luter, unul din colegii lui Arnone, a observat că
fiecare organ locomotor (numit picior ambulacrar) al ariciului de
mare are două grupuri de celule sensibile la lumina: unul la vârful
şi un altul la baza piciorului.
Fiecare picior are până la 140 de astfel de celule, însumând un
total de 200.000 la nivelul întregului corp. (Pentru comparaţie,
oamenii au o mie de ori mai multe.)

Celulele sensibile la lumina se conectează la un singur nerv, care
funcţionează pe întreaga lungime a piciorului. Nervii de la nivelul
picioarelor se grupează în cinci fascicule, care se unesc în
dreptul unui inel central format din fibre nervoase. Acesta este
sistemul nervos al aricilor de mare: o reţea rară de nervi, fără
nici un creier central. Prin această reţea, aricii de mare pot
detecta şi reacţiona la lumina, chiar de la sute de metri.

Aceste descoperiri au demonstrat că aricii de mare pot vedea, dar
pe de altă parte au dat naştere unei noi întrebari: cum pot aceste
animale să identifice direcţia din care vine sursa de lumină?

Sonke Johnsen sugerează că responsabili cu acest lucru sunt spinii
aricilor de mare, lucru care, deşi pare plauzibil, nu a fost
demostrat încă. În schimb, Ullrich-Luter a constatat că o altă
parte a corpului asigura această funcţie, şi anume
exoscheletul.

Arici de mare au o carapace dură. Nervii de la nivelul
picioarelor ambulacrare trec prin porii acestei carapace, iar
alături de aceştia se află grupuri de denticuli (structuri
dinţate).

Unele dintre celulele sensibile la lumină se află printre aceşti
denticuli. Aceste grupuri de celule sunt ecranate din toate
părţile, astfel încât doar câteva celule sunt afectate de lumină.
Folosindu-se de umbra produsă de structura propriului schelet,
ariciul de mare poate identifica direcţia de unde vine
lumina.

Această teorie a putut fi confirmată cu ajutorul puilor de arci de
mare violet, care, neavând un schelet dezvoltat, nu se feresc de
lumină.

Dacă ideea sutelor de picioare cu rol de ochi, care văd cu ajutorul
unor umbre produse de propriul schelet, nu pare îndeajuns de
ciudată, atunci trebuie să mai ştiţi că ariciul de mare, deşi este
un nevertebrat, mai are o trăsătură neobişnuită: posedă un tip de
fotoreceptori caracteristici, mai degrabă, vertebratelor.

Sursa:
Discover

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte